Akasha: biblioteca eterică informațională
S-a scris mult despre Akasha, din antichitate în scrierile sanscrite (traducere: eter, cer, spațiu).
Ce este Akasha?
😇 Mintea Universală: putem avea acces la orice informație pentru care creăm rezonanță. “Aici” au loc revelații, vindecări, stări de a fi, intuiție și inteligență Divine. Și mult necunoscut, salt în infinit, creat și necreat.
💫 Substanța energetică subtilă care crează, animă, susține și hrănește viața, se imprimă cu fiecare experiență, lege, vibrație, unicitate.
🕸️ “Mama” Universală: matricea care ne conține și pe care o creăm fiecare dintre noi prin intenție, gând, emoție, acțiune, în acest plan și altele, în acest timp și “altele” (trecut, potențialități de viitor, planuri paralele, multiversuri în care existăm).
📚 Cea mai cunoscută metaforă: biblioteca eterică informațională, care ne conține cartea Sufletului, cu toate experiențele lui (fiecare gând, cuvânt, acțiune, intenție simțită, spusă vreodată, în toate versiunile de timp – trecut, prezent, viitor, paralel – simultan).
🗺️ Hartă vie a calatoriilor Sufletului tau, în continuă schimbare cu fiecare expansiune conștientă și alegere din moment.
💿 Nassim Haramein, fizician: “Univers ca un spatiu-memorie (space-memory fabric of the Universe)” – un “hard disk” în care ne amprentam realitatea. De fapt accesăm ultima amintire a ‘realității’.
♾️ Și multe, multe altele.
Akasha: perspectiva mea
🍜 Pentru mine: supa cosmică cuantică 🙃, pe care o accesez de la nivelul inimii (inima fiind punctul zero peste care se suprapune orice realitate, hologramă, informație; “ieșim” în infinit prin inimă).
Câteva din premisele din experiența mea directă și testată din experiența altor exploratori de Akasha 🙃 cu experiență:
✨ o dorință se naște tocmai că o pot satisface. Sufletul face o cercetare de piață 🙃 înainte să primim imboldul dorinței – intuiția. Dacă îmi doresc, este posibil.
✨ curiozitatea îmi deschide percepția la o realitate nouă, la o extindere de conștiință.
✨ cred că există o informație pe care o pot accesa și am toate instrumentele pentru a face asta.
✨ cred că am o conexiune parmanenta cu un câmp subtil informat, conștient, conectat, din care fac parte, pe care îl informez și mă informează. Cred că prin ajustarea frecvenței mele, mă pot conecta la anumită informație din el
✨ cred că există răspuns la orice întrebare și că îl pot accesa
✨ cred că am acces, permisiune și toate atributele să primesc un răspuns, că sunt aliniată cu răspunsul. Cred că îl caut ca în Google Search, încă Google Search al Sursei 🙃😇
✨ comunic minții conștiente că este un tărâm pe care nu îl accesez cu simțurile 3D sau cu ceea ce știm că este adevărat pentru 3D. Îmi antrenez mintea să rezoneze cu ce este dincolo de ea ‼️
✨ intenționez să nu am așteptări ca lucrurile să fie într-un mod cunoscut sau predictibil. Și pentru că în sine și asta e așteptare 🙃 pur și simplu mă plasez în curiozitatea și deschiderea copilului care urmează să primească ceva. El știe că primește și se bucură anticipat.
✨ informația este stocată pe diferite nivele de conștiință / benzi de frecvență. Pentru a o accesa am nevoie să rezonez cu acel nivel sau cu unul “superior” / mai amplu, care îl conține. Cu alte cuvinte: atrag informația cu care rezonez.
✨ am acces la informație obiectivă prin a mă plasa într-un spațiu mai amplu din care să o văd, nelimitat de spațiu, separare timp. Fac asta ducându-ma în inimă, acolo unde totul se suprapune holografic și nu există nevoie sau senzație de călătorie, pur și simplu conțin și știu informația.
✨ cu cât am mai puțină rezistență, îmi crește automat vibrația și am acces la perspectiva aspectelor mele mai ample / Sinelui Superior. Rezistența este orice mai puțin decât ceea ce-mi doresc și gândul că nu sunt deja aliniată cu ceea ce caut, că nu se întâmplă deja ‼️
✨ mă plasez în vibrația răspunsului pentru a-l primi (dacă rezonez tot cu întrebarea, cu problema, rămân pe aceeași frecvență de confuzie). Îmi place mult întrebarea: “și dacă ai ști, care e răspunsul?”. Percep cum se simte răspunsul sau mă plasez într-un spațiu de recepție și încredere că răspunsul vine imediat.
✨ mă plasez în a ști, sunt canal prin care circulă informația, îi dau voie să prindă viață, culoare, simbol. Mereu răspunsul este aliniat la simbolurile mele și îmi transcende ceea ce știu deja, împinge conștiința mai departe. Dacă nu este clară decodificarea, intenționez să se formuleze într-un mod mai clar. Akasha e tărâmul intenției care lansează o pistă de conexiune (am o întrebare, dau o comandă) și care structurează informația (rezultatul îl cer pe înțelesul meu).
✨ permit cunoașterii sau experienței să se desfășoare. De multe ori răspunsul pentru mine este sinestezic (combinație de a ști, a vedea, a simți) sau îl simt pe chakre în corp (o formă de decodificare a tiparului de energie, pe tipul de canal de percepție și emisie a fiecărui chakre). Și încă mai testez cu pendul ce văd 🙃, chiar dacă întrebarea vine pentru că știu răspunsul, este un extra confort mental la decodificare.
✨ informația este primită mai întâi de către inimă, care îi comunică apoi minții conștiente.
✨ mă dezidentific de percepția mea singulara fie prin a mă duce în aspectele mele mai ample până la Sursa Primordiala, fie prin a accesa informația prin alte Conștiințe extinse (Lorzii Akasha care țin spațiul și legile ei, Maeștri și Ființe de Lumină din echipa mea sau a celui pentru care fac citirea)
✨ vorbesc cu mine, îmi spun: sunt gata să știu, sunt deschisă la informație.
✨ știu că răspunsul este valabil în acest Acum, îi dau voie să se schimbe odată cu călătoria, percepția mea și orice gest de creație.
Akasha: perspectiva din planul angelic
Channeling cu Arhanghelul Metatron:
‘Citirile sunt valabile doar în moment, și acest moment se schimbă mereu. Voi vă schimbați mereu. Așa că ce este valabil în Acum si pentru Acest Tu nu mai este valabil în acest Acum sau acest Acum. Tot ce poți accesa vreodată este ce rezonează în moment, iar tu poți schimba mereu perspectiva și pe tine.
Este adevărat ce găsești în Akasha? Da, într-un sens, dar nu Ultimul. Este doar un moment al cerului la apus: niciunul nu seamănă cu altul, nici tu, nici cerul, nici Creatorul nu se repetă. De ce ai face asta? Poți să o faci la nivelul foarte dens și să crezi că ‘vai, mie! De ce se tot repetă asta?!’ Dar la nivel tot mai fin și rafinat totul devine altă poveste.
Sigur, există ‘documentație’ general acceptată de conștiința colectivă, dar aceasta se schimbă și ea – la nivel individual o influențați tot mai mult. Oricare dintre voi ați accesa o informație ‘istorică’ ar simți-o și traduce-o diferit, în mod unic și personal. De asta este bine să întrebi pt tine, să îți aduci răspunsul și perspectiva ta asupra unui aspect decât să împrumuți ce spun alții. Este Adevărul Lor din Moment, la fel cum în alt moment poate fi altul, la alt nivel de conștiință mai extinsă.
Așa că da, Akasha este mereu în schimbare, și se armonizează cu fiecare Tu și pentru fiecare Moment.
Poți ‘citi’ pentru alții? Sigur, atât timp că ei înțeleg că îi poate
defini citirea în moment și orice citești este o nevoie de moment și cum
sunt ei în momentul citirii. Iar asta este foarte empowering pentru ei:
la fiecare dintre noi este puterea de a ne ‘modifica trecut’, adică de a
ne defini pe noi Noi, așa cum suntem mai aproape de Cine Suntem de
Fapt.
Avea dreptate Matt [Kahn]: ‘dacă dai cel mai aparent ridicol și
înalt sens unui lucru/intenții, atunci ești mai aproape de Adevăr’ [era
ceva de genul cu cât dai oricărui lucru banal un sens tot mai înalt și
aparent fără legătură reală cu ce faci tu de fapt, ești mai aproape de
Adevărul Divinității]. De un adevăr pe care voi oamenii veți
‘învăța’/aminti să îl lăsați să se schimbe, să se ducă mai sus, într-o
perspectivă mai integrată și mai aproape de Sursă.
Nu ai cum să nu ai amprenta ta asupra a ceea ce scrii. Asta spun mai sus, este perspectiva lui Acum Tu în Acum Conștiință care decodifică mesajul meu, sunt prismele tale pe mesajul meu. Ia întrebă-ma și mâine, poate lui ‘Mâine’ Tu îi răspund altceva pentru că deja lui Acest Tu conștiința i s-a mai destins puțin și poate accesa un alt Adevăr.
Fii în pace, compasiune și respect pentru orice perspectivă și adevăr. Fii în compasiune – bucurie – transmutare. Fii flacăra aurie argintie violet.
Noi suntem mereu aproape, la fel cum sunt toți Arhanghelii, Maeștrii, dragonii și toate ființele de lumină care sunt la un gând distanță să vă ofere ajutor în acest Acum.
Beloved 💜’
Akasha: perspectiva constiintei care o guverneaza
Channeling cu Marele Maestru Akasha:
‘Acum-acum poți găsi o variantă de răspuns și adevăr, așa cum mâine poți găsi altul, în linie cu ce trăiește și își amintește fiecare dintre voi în acest moment.
Nu există o bibliotecă statică și stagnantă. Rolul nostru este de a permite permeabilitatea eterică a ‘informațiilor’ și amintirilor – așa cum spunea Nassim. Da, rolul nostru este de a vă permite amintirea ultimei voastre amintiri asupra a ce i s-a întâmplat ‘copilul interior’ – copil care există concomitent pe alt plan paralel. Și acest copil poate oricând să sară în alt plan odată ce tu îi faci calea mai ușoară, integrând emoția, amintirea și luându-ti puterea înapoi. Fii mai tu decât erai în momentul ‘actului’, fiind pe un grad mai înalt de conștiință.
Așa că citirea este o radiografie, arată o poză din filmul tău – film care se face as we speak, deci poate oricând să schimbe toate fotografiile, pentru că tot ce există este Acest Frame.
Deci citirea ta poate fi un punct de plecare în incursiune în fiecare
dintre voi – ca să vă dați alt răspuns, cel mai bun de care sunteți
capabili acum.
Fără presiune să dați Cel Mai Răspuns – care nu există pentru că Răspunsul Adevărat ține de momentul ăsta.
Vieți anterioare? Tot un film de acum sunt pentru că le repetați în prezent – și darurile și ‘victimizarea’ și ‘karma’, totul este în această radiografie.
Sigur, te poți juca cu imaginația și rămâne în povestea Cleopatrei, dar o conștiință mai extinsă știe că tot ce contează este Acum: ce poate învăța, alege, informa pe alții și aduce în prezent – Eternul Prezent Ever Changing. Don’t fear the change. You are the Change, beloved 💜’
Ce fel de informatii cuprinde o citire in biblioteca Sufletului tau?
Valența principală a Sufletului tău: cum te exprimi în flux și armonie? Cum iti creezi abundenta natural si usor? Ce este nevoie sa decreezi sa faci loc la nou?
Eventualele blocaje în manifestarea plenară a Sufletului tau (atasamente si alte tipuri de energii care nu iti sunt caracteristice; unele poarta denumiri comune cum sunt juraminte, implanturi, contracte, ganduri indreptate spre tine, calatorii astrale incomplete, “bucati” de suflet care au ramas suspendate in anumite momente, etc. Nu ramanem in definitii si incadrari, analizam efectele blocajelor in viata ta in acest moment. Constientizarea lor este jumatate din ecuatie, ne uitam la blocaje din perspectiva constienta, gasind alternative.
Si mai ales, vedem care sunt alegerile aliniate la Esenta ta, pornind din acest moment. Iti propun un decret de asumare a responsabilitatii propriei vieti, de integrare a structurilor la matricea originara.
Grupul de suflete cu care te-ai încarnat prima dată în acest Univers. Dincolo de numele unei stele, ai sa aflii aptitudini, abilitati si atitudini specifice, care iti explica intr-un mod unic felul de a fi.
Ghidare de la Ghizii și Ființele de Lumină care te cunosc cel mai bine. Interpretez energia transmisă de ei sub formă de simboluri, imagini și cuvinte.
Ce primesti mai exact?
In functie de preferinte si implicare: informatia scrisa, audio, intrebari live in biblioteca Sufletului tau, sesiuni de manifestare prin biblioteca Sufletului, follow-up si coaching.
Leave a Comment